Dragi prieteni,

Încă de la începutul pandemiei Covid-19, sănătatea şi siguranţa oaspeţilor, a angajaţilor, a comunităţii şi a tuturor celor dragi nouă a fost prioritatea noastră numărul unu. Deşi nu aveam la acel moment foarte multe informaţii şi am făcut lucrurile mai mult instinctiv, măsurile pe care le-am luat în 2020 s-au dovedit a fi cele corecte şi, astfel, am reuşit să închidem anul cu zero cazuri confirmate.

Lucrul acesta nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul şi înţelegerea oaspeţilor şi colegilor noştri.

Am dat startul unui nou sezon, continuând să fim atenţi şi să respectăm toate măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19, pentru ca întoarcerea la ceea ce defineam cândva ca “normalitate” să se întâmple cât mai devreme cu putinţă şi pentru că ne dorim ca acest virus sa impacteze cât mai puţin vieţile celor de lângă noi.
Deoarece noul coronavirus continuă să se răspândească în toată ţara şi este posibil ca mulţi dintre dumneavoastră să aveţi anumite temeri, vrem să vă asigurăm că ne-am luat angajamentul să rămânem extrem de receptivi la toate informaţiile legate de răspândire, incidenţă şi măsuri de precauţie şi, în acelaşi timp, şi suficient de flexibili pentru ca toată lumea să se simtă în siguranţă.
Dorim să vă împărtășim câteva dintre măsurile pe care le-am implementat pentru anul 2021:
Am crescut frecvenţa şi rigoarea procedurilor de dezinfecţie atât în ​​camere, cât şi în zonele publice;
Toţi oaspeţii sunt îndemnaţi să acţioneze cu responsabilitate, să se testeze înainte de a pleca în călătorie şi să amâne deplasarea în cazul în care există suspiciuni de gripă, răceală sau dacă au intrat în contact cu persoane infectate;
Angajaţii noştri sunt testaţi de două ori pe săptămână cu teste antigen cu o acurateţe de 98.95%;
Am schimbat politicile de anulare pentru a permite anularea fără penalizare, atunci când oaspeţii noştri se află în imposibilitatea de a călători;
Am dezvoltat un plan care include toate nivelurile organizaţiei şi care abordează prevenirea, pregătirea, comunicarea şi intervenţia rapidă în cazul în care apar situaţii de risc.
Pentru că înţelegem complexitatea situaţiei cu care ne confruntăm şi pentru că suntem constienţi de faptul că nu ne afectează pe toţi în acelaşi fel, vrem să ne asigurăm că modul în care intervenim este eficient şi că, la finalul zilei, toată lumea se va putea întoarce acasă în siguranţă. Pentru acest lucru, este nevoie ca toată lumea sa respecte măsurile de siguranţă, să poarte mască atunci când acest lucru se impune şi să îşi dezinfecteze mâinile ori de câte ori este nevoie.
Rămânem la dispoziţia dumneavoastră şi vrem să vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca sejurul dumneavoastră în Green Village 4* Resort să fie exact cum vi l-aţi imaginat - de vis!
Distanțarea socială
Conceptul resortului nostru este de tip pavilionar și se întinde pe o suprafață de peste 30.000 mp. Green Village 4* Resort este o locație izolată natural, împărțită în 3 zone de cazare, amplasate la distanță mare una de cealaltă, iar accesul în camere se efectuează din exterior, fără a fi necesară trecerea prin holuri comune.
La Restaurant&Braserie am adaptat serviciile în conformitate cu recomandările curente si am rearanjat spaţiile dintre mese, am creat o varietate de opţiuni de luat masa în privat, pe peluza din preajma restaurantelor, în foișoarele de lângă lac, la braserie etc;
Spațiile comune ale resortului, precum recepția, restaurantul, cinema-ul, spa-ul, sunt repartizate pe zone, la distanță semnificativă una de cealaltă.
Transportul cu barca se va realiza în conformitate cu normele aflate în vigoare.
Măsurile de protecție și igienă
Procedurile de igienă sunt stricte și respectate riguros, atât pentru voi, oaspeții noștri, cât și pentru membrii echipei noastre. La toate intrările publice am instalat dozatoare cu soluții dezinfectante, curățenia în spațiile publice și a suprafețelor de contact ale acestora realizându-se cu o frecvență mult mai mare, folosind produse dezinfectante profesionale;
În camere am implementat protocoale riguroase de curățenie și dezinfectare, cu o atenție deosebită acordată obiectelor cu atingere frecventă. Spălarea și dezinfectarea suprafețelor din camere se face cu soluții dezinfectante pe bază de alcool sau clor, avizate conform Ministerului Sănătății.
În zonele comune acordăm o atenție deosebită curățeniei și dezinfectării: recepția hotelului, centrul de saună și masaj, cinematograful, mânerele ușilor, toalete etc.
Personalul de serviciu este și va fi în continuare instruit temeinic în ceea ce privește procedurile de curățare și dezinfecție.
Flexibilitate
Express Check-in - am simplificat procedura de acomodare în resort, astfel încât interacțiunea cu colegii noștri de la fața locului, să fie pe cât posibil redusă.
Room service - servirea meselor și a băuturilor se va realiza conform prevederilor impuse de autorități la momentul respectiv, în cameră, pe terasele proprii ale căsuțelor sau în balcoanele camerelor.
Menținem toate echipamentele de protecție necesare la dispoziția dumneavastră și a membrilor echipei noastre – măști la cerere, dispensere cu gel dezinfectant, GRATUIT teste rapide antigen, în cazul unei incidențe crescute.
Ne adaptăm noilor standarde de călătorie și vă punem la dispoziție un serviciu care să vă ofere confortul necesar în planificarea, din timp, a vacanțelor, fără grija pierderii investițiilor financiare. În parteneriat cu Eurolife FFH Asigurări, vă propunem o asigurare storno care are ca scop recuperarea sumelor plătite, în proporție de 90% din cheltuielile cu transportul, cazarea, experiențele sau orice alte sume achitate în avans, la Green Village sau în cazul unor evenimente neprevăzute, inclusiv diagnosticarea cu SARS-CoV-2.
#Stay Safe @Green Village 4* Resort!
Atenționări generale
Află cum se transmite noul coronavirus și cum poți preveni infectarea
Reguli la Îmbarcare
Tot ce trebuie să știi înainte de a ajunge în resort
Regulament
Regulile valabile pentru clienții Green Village 4* Resort
Spălarea pe Mâini
Când și cum să te speli pe mâini?
Masca
Când și cum să porți masca?
Covid-19
Simptome
Mai jos poți găsi cele mai cunoscute simptome care ar putea apărea la infectarea cu noul coronavirus. Dacă prezinți unul sau mai multe dintre ele, te rugăm să ne anunți înainte de a ajunge în resort.
Covid-19
Reguli valabile pentru clienții Green Village 4* Resort
Conduita necesară în interiorul resortului, pe toată durata șederii.
01
Respectați întocmai obligația completării fișei de anunțare a sosirii și fișei de sănătate și trasabilitate.
02
Acceptați și respectați traseele de circulație în incinta și intervalele orare de furnizare a unor servicii.
03
Completați corect fișa de anunțare a sosirii și cea privind starea de sănătate și de trasabilitate.
04
Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun sau cu substanțe dezinfectante aflate în incinta resortului.
05
Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile nedezinfectate. Nu strănutați și nu tușiți neprotejat.
06
Păstrați limita impusă de distanțarea socială, atât în raport cu angajații, cât și în relație cu alți clienți.
07
Evitați contactul direct cu persoane care evident prezintă simptomele cunoscute și anunțați recepția.
08
Purtați întotdeauna o mască în spatiile publice din incinta resortului.
09
Dezinfectați-vă obiectele vestimentare cât mai des posibil, cu soluții personale sau din incintă.
10
Păstrați limita impusă de distanțarea socială, atât în raport cu angajații, cât și în relație cu alți clienți.
11
Să nu folosiți în nici un caz servicii de cazare atunci când evident aveți simptomele cunoscute.
12
Solicitați sfatul unui medic de îndată ce aveți simptomele cunoscute sau o stare care vă ingrijorează.
13
Rămâneți în cameră dacă nu vă simțiți bine, și anunțe de îndată recepția hotelului și medicul de familie.