Danube Delta Predator Challenge, cea mai mare competiție de pescuit „Catch and Release” continuă și anul acesta cu o mulțime de surprize și provocări. Aproximativ 100 de echipe de pescari se vor putea întrece în luna septembrie, în perioada 22-25.09.2022, în Delta Dunării, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Cupei Ligii de pescuit la răpitori din barcă, organizat de Liga Română de Spinning din România.

Green Village 4* Resort va fi gazda acestui eveniment.

Liga Română de Spinning va puncta toate cele patru specii reprezentative de răpitori, știuca, șalăul, avatul și bibanul, într-un sistem simplu și eficient - catch & foto/video & release (prinzi, fotografiezi/filmezi, eliberezi), astfel încât toți peștii prinși să se întoarcă imediat, teferi și nevătămați, în mediul lor natural.

Toți participanții competiției Danube Delta Predator Challenge vor avea o șansă de câștig la finalul competiției, valoarea premiilor depășind valoarea de 50.000 euro.

Evenimentul va beneficia de sprijinul Fishing & Hunting TV, Digi24, Digi Sport, ProSport, Gândul, Rapitorimania.ro și mulți alții.

TAXA DE PARTICIPARE

Valoarea taxei de participare la concursul Predator Challenge este de 1500 lei/echipă și trebuie achitată către Liga Română de Spinning.

Taxa de participare a competitiei NU include cazarea, mesele și băuturile, acestea fiind achitate separat, către Green Village 4* Resort, după ce va fi achită taxa de participare la concurs.

Pentru rezervări în cadrul Green Village 4* Resort, am pregătit câteva oferte speciale, în funcție de tipul de cameră și numărul de nopți dorite:

    • În perioada concursului, 22 - 25.09.2022, puteți opta pentru 3 nopți de cazare în cameră standard, în Green Village 4* Resort sau în căsuță dublă, în Green Dolphin 3* Camping;
    • În perioada dinaintea concursului, 18 - 21.09.2022, în funcție de numărul de nopți dorite, puteți opta pentru cazare în cameră standard în Green Village 4* Resort sau în casuță dublă în Green Dolphin 3* Camping.

Data limita până la care puteți efectua rezervările: 31.05.2022

Alege perioada și tipul de cazare dorit, completează formularul de rezervare pentru tine și coechipierul tău, iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp posibil pentru a-ți confirma rezervarea.

Perioadă concurs, 22 - 25.09.2022(preț/3 nopți cazare, mic dejun și cină incluse/persoană)
Perioadă antrenament, 18 – 22.09.2022(preț/noapte de cazare cu mic dejun inclus/cameră)

Rezervă-ți chiar acum un sejur la Green Village Resort

și personalizează-ți vacanța așa cum îți dorești!

Siguranța ta și a angajaților noștri este importantă pentru noi și dorim să te informăm cu privire la măsurile

de igienă pe care le-am adoptat, conform recomandărilor OMS.

Partener
Partener
Membru
Ai nevoie de ajutor?
rada