Există locuri în care un explorator trebuie să ajungă măcar o dată în viață. Locuri care găzduiesc culturi total diferite de familiar. Locuri în care natura este spectaculoasă, iar diversitatea şi-a pus amprenta nu doar asupra asupra obiceiurilor, ci şi asupra vieţii.
Veţi găsi un astfel de loc în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, unde vă aşteaptă cel mai tânăr pământ al Europei.
Ce poți face într-o vacanță în Delta Dunării?
Poți porni în explorarea Deltei într-o excursie cu barca. Delta Dunării este cea mai bine conservată deltă din lume şi a doua ca mărime din Europa. Deţine cea mai mare întindere de stuf din lume şi este cea mai mare rezervaţie cu zonă umedă din Europa. Şi acestea sunt doar câteva lucruri dintre cele multe pe care le puteţi descoperi şi explora aici.
Te poți bucura de o vacanță la mare și în Deltă în cadrul aceluiași sejur. În Sfântu Gheorghe vei găsi kilometri de plajă sălbatică, fără șezlonguri, umbreluțe, muzică auzită de la terase și fără blocuri. Vei găsi, în schimb, un nisip foarte fin, o liniște care va fi întreruptă de sunetul pescărușilor și al valurilor, un răsărit memorabil din mare și un apus incredibil în zona gurii de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Intrarea lină în mare face ca acest loc să fie ideal pentru familiile cu copii mici.
Poți vizita Pădurea Caraorman și Pădurea Letea. În Pădurea Caraorman, ghizii noștri îți vor face cunoștință cu stejarii seculari, în vârstă de peste 400 de ani. Pădurea Întunecată, cum ar putea fi numită în limba turcă (kara orman), este una dintre zonele strict protejate din Deltă incluse pe lista noastră de excursii cu barca. Cea mai veche Rezervație Naturală din România, Pădurea Letea, te va face, pentru o clipă, să uiți că ești în România. Letea este marcată pe harta lumii ca fiind cea mai Nordică Pădure Subtropicală, care se mândrește cu o serie de specii de orhidee și cu lianele grecești, specifice acestui loc.
Odată ajuns în Sfântu Gheorghe, veți fi îndemnați să vedețiInsula Sacalin, unde veți putea admira cea mai mare colonie de pelicani creți.
Vă puteți aventura să cuceriți canalele Dunării într-un caiac sau vă puteți lăuda cu fabuloasele capturi de la sesiunile de pescuit, în sezonul bibanilor, știucii și crapului.
Puteți (re)descoperi satul Sfântu Gheorghe. Cu ulițele sale acoperite cu nisip, casele colorate cu acoperiș de stuf, ochiurile de apă în care se ascund păsările Deltei și bărcile pescărești acostate pe chei, Sfântu Gheorghe este, pentru noi, atemporal.
Vă puteți bucura de un sejur odihnitor la Green Village 4* Resort. Green Village 4* Resort este accesibil doar cu barca. Odată ajunși aici, veți uita de trafic, de mașini care pot trece prin fața casei sau de inutilele claxoane. În schimb, se vă puteți bucura din plin de multă liniște, de momente de repaus în care să ascultați freamătul produs de păsări. Resortul nostru este amenajat ca un mic sătuc, cu viluțe și bungalow-uri cu acoperiș de stuf, amplasate pe o suprafață de 30.000 mp, în apropierea canalelor Dunării. Grădina generoasă, foișoarele amenajate pe malul apei și terasa camerelor invită la un pic de răgaz.
După o zi de explorat, vă invităm la seri petrecute în lumina apusului, pe malul Dunării, degustând delicii mediteraneene și mult pește însoțite de vinul casei, Blush, Sunset sau Dawn.
La următoarea vizită în Delta Dunării, vă așteptăm la Green Village 4* Resort.