Lucrezi într-un departament de resurse umane, iar angajatorul tău te-a rugat să te ocupi de organizarea teambuildingului care va avea loc peste o lună? Dacă așa stau lucrurile, ar fi bine să știi că locul în care va avea loc teambuildingul este foarte important pentru succesul sau insuccesul unui astfel de program.

Un loc pe care ar merita să-l iei în considerare pentru teambuilding este satul Sfântu Gheorghe (parte din comuna cu același nume), din Delta Dunării. Îți prezentăm, mai jos, câteva motive pentru care merită să iei în considerare să organizezi un teambuilding în Delta Dunării.

Găsești variante excelente de cazare

Green Village, un complex turistic din Sfântu Gheorghe, reprezintă, fără exagerare, cea mai bună variantă de cazare în Delta Dunării. Green Village are 89 de spații de cazare – camere duble, apartamente cu două camere, apartamente cu trei camere și penthouse-uri. Spațiile de cazare sunt grupate în trei zone, care poartă următoarele denumiri: Egreta, Stârcul Alb și Lebăda și Pelicanul.

Spațiile de cazare sunt construite din lemn și acoperite cu stuf, astfel că se încadrează perfect în peisajele specifice Deltei Dunării. În plus, în fiecare spațiu de cazare există minibar și aer condiționat, pentru ca turiștii să se simtă excelent cât stau în Green Village.

Puteți face excursii în Delta Dunării

Green Village le oferă turiștilor posibilitatea să trăiască niște experiențe fabuloase. Dacă tu și colegii tăi din companie o să alegeți Sfântu Gheorghe și complexul Green Village pentru teambuilding, o să puteți face foarte multe excursii în Delta Dunării. Astfel, veți putea să vă plimbați cu bărcile până la Pădurea Letea, Gura Portiței și Caraorman.

În cazul în care nu știai, Pădurea Letea este unul dintre cele mai frumoase locuri din Delta Dunării. Acolo, vă veți întâlni cu zeci sau chiar sute de cai sălbatici. Dacă vrei să afli mai multe informații despre Pădurea Letea și despre alte locuri minunate de explorat în Delta Dunării, te invităm să citești și articolul „Descoperă trei dintre cele mai frumoase locuri din Delta Dunării pe care merită să le vizitezi”.

O altă variantă ar fi să faceți o excursie pe Gârla Turcească sau pe canale, până la Sulina. Din Sfântu Gheorghe se poate ajunge și la Mila 23, satul copilăriei canoistului Ivan Patzaichin, cvadruplu campion olimpic pentru România.

Ai facilități corporate perfecte pentru teambuilding

Complexul turistic Green Village dispune de facilități perfecte pentru derularea activităților corporate specifice unui teambuilding. În Green Village există trei săli interioare (40, 60 si 120 de locuri), o bibliotecă (15-20 de locuri), trei săli (foișoare – 24-30 de locuri) exterioare și două turnuri (16-50 de locuri). Sălile sunt prevăzute cu sisteme de sonorizare, flipchart-uri, video proiectoare și Wi-Fi.