Salut, noi suntem Green Village 4* Resort și iubim Delta Dunării și pe oamenii ei! Pe cei care locuiesc aici, cei care vin să o viziteze și să-i povestească “ce mai întâmplă la oraș”, cei care se bucură de cele câteva ore petrecute la plajă în liniște și, mai ales, pe cei care ne înveselesc sezon de sezon.

Resortul Green Village 4* din Delta Dunării a fost conceput, construit și desenat cu natura în minte. Gama de culori, materialele și arhitectura, toate încearcă să includă acest loc cât mai ușor în peisajul local. Toate clădirile au fațada acoperită cu lemn, acoperișul cu stuf (doar centrul de distracții este acoperit cu țigle tradiționale), mobilier din bambus sau alte materiale naturale și maximum un etaj.

Resortul nostru este împărțit în 3 zone distincte pe care le vom vizita, virtual, în următoarele articole.

Zona Lebăda și Pelicanul este punctul central al resortului, în care vei găsi facilitățile puse la dispoziția tuturor turiștilor noștri și camere duble sau apartamente cu 2 camere.

Astfel, pentru servirea mesei te vom aștepta în restaurantul Waterlily (mic dejun, prânz și cină) sau la restaurantul Laguna Brasserie (doar pentru un prânz sau o cină cu gust mediteranean).

Pentru un moment de relaxare, răsfăț sau rearanjarea gândurilor poți poposi pentru o vreme în căsuța care adăpostește un salon de masaj și 2 saune uscate. O poți identifica ușor: este o căsută cu acoperiș de stuf și ponton de lemn, situată lângă apă, în fața restaurantului. Iar în apropierea ei am amplasat un ciubăr de care te poți bucura oricând dorești.

Pentru copii am amenajat în zona Lebăda și Pelicanul un spațiu de joacă în grădină, lângă piscină și în Turtle Kids Club, un spațiu de interior. În fiecare vară animatorii noști energici și entuziaști vor găsi noi jocuri și activități recreative pentru copiii care ne vizitează.

Tot pentru micii exploratori și pentru oaspeții noștri de toate vârstele punem la dispoziție centrul de distracție (Entertaiment Center) care include 3 săli de cinema care pot fi folosite și ca săli de conferințe, o gamă variată de jocuri, o masă de biliard și o masă de ping-pong. În sălile de cinema rulează un film în fiecare zi: unul pentru copii și unul pentru toate vârstele (doar în timpul festivalului ANONIMUL rulăm filme de dimineață până seară!).

Piscina, pe care am menționat-o puțin mai sus, este amplasată chiar lângă stuf, sălcii, nuferi și cântecul păsărilor. J

Iar din loc în loc am amenajat pontoane din care poți admira, prinde și elibera peștii care-și duc liniștiți traiul în apele Dunării.

Ce mai poți face în zona Lebăda și Pelicanul? Poți admira cel mai frumos apus din Deltă de pe terasa camerei tale sau îți poți face un selfie în frumoasele noastre bungalow-uri. Aici poți rezerva o cameră dublă sau un apartament cu 2 camere situat într-un bungalow. Camerele situate la mansardă sunt preferatele turiștilor noștri. J

Te așteptăm în această vară la Green Village 4* Resort să-ți arătăm cele mai Instagramabile locuri din resort: foișorul și podul.