În perioada 14 – 18 octombrie vă așteptăm la Mindfulness retreat în Delta Dunării, alături de Valérie Cioloș-Villemin și Daniela Pavlovici.
Valérie Cioloș-Villemin este coach și trainer autorizat al programului de Reducere a Stresului prin Mindfulness (MBSR® – Mindfulness Based Stress Reduction), fiind certificată de către Center for Mindfulness de la University of Massachusetts Medical School, iar Daniela Pavlovici este coach (Associate Certified Coach – International Coach Federation), facilitator, trainer și consultant.
Experiența propusă de cei doi traneri are la bază practici din Programul de Reducerea Stresului prin Mindfulness (MBSR®, dezvoltat în cadrul Massachusetts University Medical School începând cu finalul anilor ’70) si Mindfulness Based Cognitive Therapy – MBCT dezvoltat în anii ’90 în cadrul Universității din Oxford, de o echipă coordonată de Mark Williams (psiholog clinician).
MBSR® se bazează pe mobilizarea resurselor interioare proprii și are ca metodă de bază focalizarea atenţiei asupra senzaţiilor corporale, a emoţiilor, a fluctuaţiilor gândurilor, respiraţiei şi a sunetelor.
Mindfulness-ul ne ajută să fim prezinți, consțienți și să ne gestionăm mai bine emoțiile și reacțiile. Deseori ni se întâmplă să observăm că ne zboară gândurile în timpul activităților cotidiene, că ajungem acasă “pe pilot automat” sau că reacționăm la impuls, necontrolat. Din dorința de a reduce stresul zilnic, încercăm să ne eliberăm mintea de anxietăți, gânduri negative și scenarii. Mindfulness-ul, în schimb, ne învață să ne distanțăm puțin de aceste gânduri și să dezvoltăm metacongniția (conștientizarea proceselor cognitive și evaluarea lor din exterior).
Prin practicarea mindfulness vom reuși să fim conștienți de procesele cognitive și să luăm decizii obiectiv. În mindfulness căutăm să observăm ce se întâmplă în mintea noastră, în corpul nostru și ce reacții ne produc aceste gânduri și emoții. În mindfulness nu încercăm să ne golim mintea, privim din exterior ce se întâmplă cu noi.
Prin mindfulness ne dresăm creierul să iasă de pe traseul bătătorit, de pe pilot automat. Mindfulness-ul ne învată să acționăm controlat, să fim conștienți și să nu ne judecăm, ci în schimb, să ne acceptăm toate gândurile, indiferent de natura acestora, cu indulgență și bunăvoință.
Prin practicarea mindfulness-ului pe termen lung puteți ajunge să aveți:
- O capacitate mai mare de a suporta stressul cotidian;
- Mai multă energie pentru lista de responsabilități zilnice;
- Mai mult entuziasm pentru activitățile recurente;
- Un sistem nervos echilibrat;
- Abilități de focus și concentrare îmbunătățite;
- O capacitate de reglare emoțională mai bună.
Pe scurt, mindfulnessul ne ajută să ne facem ordine în gânduri, să conștientizăm ce are corpul nostru să ne transmită și să acționăm conștient în direcția dorită, nu pe pilot automat, bazându-ne pe impuls.
Programul “Mindfulness retreat în Delta Dunării” include 3 sedințe de mindfullness/zi (aproximativ 3.5 h/zi) cu traineri certificați după orarul menționat pe site-ul nostru. Oferta este de 4 nopți cazare în regim single în cameră standard cu demipensiune (posibilitate meniu vegetarian). Ea include și o excursie “mindful rowing” cu canotca, împreună cu Asociația Rowmania – Ivan Patzaichin (o jumătate de zi) și transfer cu barca rapidă de la Murighiol către Sfântu Gheorghe și retur. Cei care rezervă și achită integral pachetul până pe 15 septembrie beneficiază de o reducere de 10% din tariful de bază. Veți găsi mai multe detalii despre program aici.
Vă așteptăm în Delta Dunării la Mindfulness retreat!