Ce facem toamna asta în Delta Dunării? Noi am notat câteva activități pe care le puteți bifa în lunile următoare. Vă puteți aventura să cuceriți canalele Dunării într-un caiac sau vă puteți lăuda cu fabuloasele capturi de la sesiunile de pescuit, în sezonul bibanilor, știucii și crapului.
Temperaturile domoale si numărul mai mic de bărci care traversează Dunărea fac ca plimbările cu barca sau caiacul să fie și mai plăcute. Vă puteți lua cu această ocazie “La revedere!” de la toate păsările care-și fac bagajul și se pregătesc pentru Marea Migrație.
Oricât de adorabilă și deosebită ar fi Delta, sunt câteva specii de păsări care aleg să-și petreacă iarna în sudul Europei sau în nordul Africii. Nu le vom menționa numele, dar vom spune că printre ele sunt și pelicanii, stârcul alb și roșu, egreta mică, țigănușul sau călifarul alb sau roșu.
Norocul nostru este că sunt și câteva specii care vin în Delta Dunării în luna octombrie, sosite din Europa de Nord: ferestrașul moțat, lebăda de iarnă, gâsca cu gât roșu și rața cu ciuf, toate foarte simpatice! Așadar și iarna avem păsări faine pe care să vi le prezentăm! Dar să revenim la toamnă, pentru care avem multe oferte speciale pregătite.
Prima ofertă este pentru 2 nopți cu mic dejun, care include și o excursie cu barca la vărsarea Dunării în Marea Neagră și un tur ghidat în Sfântu Gheorghe (~ 1,5 ore). Oferta este valabilă în perioada 12.09 – 17.10.2021 în limita pachetelor disponibile, cu intrare în ziua de duminică și ieșire cel târziu joi.
Pentru familiile de exploratori avem pregătit un pachet de 3 nopți cu mic dejun, în care am inclus și o sesiune de relaxare cu masaj Hawaiian pentru părinți (50 min) și program zilnic de entertainment pentru copii (90 min). Oferta este valabilă în perioada 17.10 – 20.12.2021 în limita pachetelor disponibile, cu intrare în ziua de duminică și ieșire cel târziu joi.
Iar pentru seniori avem o ofertă de 3 nopți cu demipensiune (mic dejun și cină) și o excursie la Gârla Turcească incluse. Oferta este valabilă în perioada: 12.09 – 20.12.2021 (excepție făcând sărbătorile legale), cu intrare în ziua de duminică și ieșire cel târziu joi.
În perioada 7-10 octombrie toate caiacele din Deltă își dau întâlnire la noi, la Sfântu Gheorghe, în cadrul celei de-a 6-a ediție Delta Caiac Race un concurs la care participă sportivi români sau internaționali. Oferta include două variante de transfer: cu barca sau cu caiacul, pentru încălzirea dinainte de concurs.
Între 14 si 18 octombrie vă invităm la un program de “Mindfulness retreat”. Cei doi traineri, Valérie Cioloș-Villemin si Daniela Pavlovici, sunt profesioniști, cu studii în universități din Statele Unite și Marea Britanie (Massachusetts University, Brown University și Oxford University).
Programul include 4 nopți cazare în regim single în cameră standard cu demipensiune, 3 ședințe de mindfullness/zi (aproximativ 3.5 h/zi) cu traineri certificați și o excursie “mindful rowing” cu canotca, împreună cu Asociația Rowmania – Ivan Patzaichin (o jumătate de zi).
Experiența propusă de cei doi traneri are la bază practici din Programul de Reducerea Stresului prin Mindfulness (MBSR®, dezvoltat în cadrul Massachusetts University Medical School începând cu finalul anilor ’70) si Mindfulness Based Cognitive Therapy – MBCT dezvoltat în anii ’90 în cadrul Universității din Oxford, de o echipă coordonată de Mark Williams (psiholog clinician).
MBSR® se bazează pe mobilizarea resurselor interioare proprii și are ca metodă de bază focalizarea atenţiei asupra senzaţiilor corporale, a emoţiilor, a fluctuaţiilor gândurilor, respiraţiei şi a sunetelor. Am scris în acest articol despre beneficiile practicării mindfulness-ului.
Ne așteaptă o toamnă plină cu evenimente, plimbări lungi pe plajă și apusuri Instagramabile pe Dunăre. Te așteptăm în Delta Dunării să ne bucurăm împreună de ele!